Diferite sunt căile vieţii omului. Pe unul soarta îl leagă pentru totdeauna de baştină, pe altul îl duce la depărtări de sute şi mii de kilometri. Însă oriunde nu s-ar găsi, fiecare poartă în suflet dorul de satul natal. Fiecare păstreză în adâncul inimii amintiri de neşters despre locul unde a văzut lumina zilei. Arcadie Suceveanu este poetul şi eseistul născut în satul Suceveni, raionul Hliboca, regiunea Cernăuţi. În faţa casei lui se deschide icoana Carpaţilor, unde alunecă uşor spre Putna lui Ştefan cel Mare.
Dle Suceveanu, sunt curioasă să aflu ce va adus pe meleagurile Moldovei?
Arcadie Suceveanu: Este o întrebare grea pentru mine. Despărţirea mea de Bucovina a fost o dramă a existenţei mele, care până la urmă a luat o trăsătură benefică pentru mine şi pentru destinul meu literar. Eu aveam rădăcinile slobozite adânc în solul bucovinean, însă eram suspectat de către KGB-ul sovietic, astfel mi se închise toate uşile, nu am fost admis în redacţia ziarului „Zorile Bucovinei” şi reuşisem să mă afirm ca un tânăr ziarist de talent prin articole, cronici. Pentru că mi se închise toate uşile, am fost nevoit pe data de 13 august 1979 să vin în Chişinău, având susţinerea scriitorului Serafim Saca, căruia îi voi rămâne mereu recunoscător.
Câte cărţi aveţi în total şi care a fost prima carte apărută în Chişinău?
A.S.: Prima mea carte, a apărut în Chişinău în 1982 – „Ţărmul de echilibru”. Scriu mai mult cărţi pentru copii, elaboraz şi abecedare pentru preşcolari, am şi câteva traduceri din rusă, ucraineană. Probabil că se adună în jur de 25-30 de cărţi de poezii şi eseistică.
A cărui organizaţii sunteţi membru şi cu ce distincţii aţi fost decorat?
A.S.: În primul rând sunt membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova şi vice-preşedintele acestei instituţii din 1990, sunt membru fondator al PEN Clubului Internaţional din Republica Moldova. Pe lângă aceste funcţii de bază mai sunt şi membru al diferitor oragnizaţii de creaţie din ţară. Sunt decorat cu premiul Academiei de Ştiinţe din România, pe care l-am obţinut în 1997 pentru volumul „Arhivele Golgotei”. Cel mai drag premiu mie l-am obţinut în acest an la Salonul de Carte pentru Copii cu genericul „Simpatia copiilor”.
Cât de des vă reîntoarceţi la baştină?
A.S.: Eu aş putea zice că am plecat din Bucovina fizic, dar spiritual am rămas acolo. Ţin legătură permanent cu baştina, în primul rând cu satul natal. Mă reîntorc la baştină mai des la sărbătorile de iarnă, de Paşti, în concediu. Eu respir aerul pe care l-am resppirat fiind copil şi încă mai păşesc pe urmele mele. Îmi este dor de mirosul de pâine de acasă. Ţin legătură cu colegii mei de generaţie, cu scriitorii bucovineni.
Ce mesaj le transmiteţi românilor din Ucraina?
A.S.: Românilor din Ucraina, compatrioţilor mei, aş vrea să le transmit următorul mesaj: „Întotdeauna am purtat numele de scriitor bucovinean, acum – de scriitor bucovinean-basarabean. Să nu dispere, să nu uite de istorie, originile noastre, să nu să se ruşineze să vorbească limba română, să se simtă români la ei acasă. Să nu-şi piardă coloana vertebrală, să-i ştiu mereu verticali şi cu multă demnitate românească!”
Interviu realizat de Natalia Clioţ
Natasca 
Lasă un comentariu